Regina Maria moare

Programul „Satul moldovenesc”

Satul Semionovca din raionul Hânceşti (fostul judeţ Lăpuşna), numit până după cel de-al Doilea Război Mondial Regina Maria, are vreo zece locuitori. Doar în opt din cele 18 case din această localitate mai locuieşte cineva. În rest, toţi au fugit din satul fără şcoală, magazin, oficiu poştal şi fără viitor.

Pesimism şi resemnare. Aşa poate fi caracterizată starea de spirit a celor zece–doisprezece locuitori ai satului Semionovca, denumit până după cel de-al Doilea Război Mondial Regina Maria, din raionul Hânceşti (fostul judeţ Lăpuşna). Cel mai în vârstă locuitor al satului cu 18 case - dintre care în zece nu mai locuieşte nimeni - are 77 de ani, iar cel mai tânăr – vreo trei anişori. Se pare că mult trâmbiţatul plan comunist „Satul moldovenesc” n-o să ajungă şi pe la Semionovca. „Nu ştiu cine o mai stârnit satul ista. Nu avem nimic aici, nici magazin, nici şcoală, nici oficiu poştal. Cum şede mătura singură în ungher, iaca aşa stăm şi noi aici”, plânge mătuşa Elizaveta Munteanu de 73 de ani care a ieşit la poartă imediat ce a auzit zgomot de maşină.

Un rând de câteva case, unele dărâmate de vreme, situate în coada iazului din apropierea satului Mingir, un drum de ţară „principal”, multe paragini şi un monument decripit al eroului sovietic - asta găseşti în satul uitat de majoritatea fiilor şi fiicelor care s-au născut acolo. „Fug toţi, că aici nu-i de trăit”, spun bătrânii. În deal, într-o livadă părăsită, „zac” şase cruci. E cimitirul satului. „Da’ câte aţi vrut? Eu o să fiu a şaptea. Mulţi copii îşi îngroapă părinţii în satele de prin împrejurimi unde s-au stabilit cu traiul, fugind de aici”, ne explică moş Nicolae Vizir, 73 de ani, care se oferă să ne fie ghid în satul lui. În aproape cinci minute, străbatem localitatea de la un capăt la altul. Între timp, moş Nicolae ne explică cine mai trăieşte, cine s-a „petrecut din viaţă” şi împleteşte numele sătenilor cu istorioare hazlii din viaţa lui. Odată, numărul locuitorilor de aici ajungea la 40. Plimbându-ne pe uliţa satului, scoatem, rând pe rând, locuitorii Reginei Maria pe la porţi. Rar cine vine pe aici şi orice zgomot de maşină le trezeşte curiozitatea.

„Nu-i viitor aici”

Moş Niculae ne spune că acolo unde nu latră câinii, nu locuieşte nimeni. Spre deosebire de majoritatea consătenilor săi, el şi-a oprit un fecior în sat şi locuieşte cu nora în aceeaşi ogradă. Nepotul îi este în clasa a opta. Acesta face zilnic cam trei-patru kilometri pe jos ca să ajungă la şcoala din Mingir. Nu dă semne că ar vrea să se stabilească aici. Bătrânul zice că n-o să-l ţină. „Slavă, Domnului, avem ce bea şi mânca aici. Avem cote. Patru hectare şi jumătate de pământ. Putere nu prea este. Dar lasă-i să se ducă, că nu-i viitor aici”, zice cel care a îmbătrânit în satul fără utilităţi publice. Îl întrebăm dacă ar alege să mai locuiască aici de ar avea 20 de ani. „Eh, să am eu acei 20 de ani...”, ezită să ofere un răspuns moşul.

Singură de Paşte

Mătuşa Elizaveta ne iese în întâmpinare şi izbucneşte în plâns. Nici nu mai ţine minte când ultima dată i-a călcat cineva pragul. Zice că a născut şapte copii, apoi îşi aminteşte de cinci, dar îi numeşte numai pe trei feciori despre care spune că-s gospodari acolo unde s-au stabilit. Nu a venit niciunul la Paşte să ciocnească ouă cu ea, rămasă singură după ce acum cinci ani i-a murit moşneagul. „Au plecat pe la soacre. Lasă că o mai fi el Paştele...”, suspină bătrâna mereu cu gândul la moarte. O întrebăm când s-a mutat să locuiască aici. „Eiii! Din ’57. El (soţul – n.r.) a vrut să facem casa aici. El conducea, nu eu. Sunt din Rezina, m-a luat de la internat şi aveam părul lung, dar mintea scurtă”, zice bătrâna regretând parcă soarta care a avut-o.

Respect pentru Regina Maria

„Iată, ies în drum, mă uit încolo şi încoace. Numai pădure, livadă. Îmi dau lacrimile. Mă duc la vale - şi gata. N-ai unde te duce. Nu vine nimeni. Mi-i urât singură şi mă tem. Care mai au neamuri se duc unul la altul, dar eu dacă n-am pe nimeni... Mie-mi place la ţintirim de-amu’. S-o găsi el un om să-mi dea o lopată de ţărnă”, plânge în continuare mătuşa Elizaveta. Zice că trăieşte „cum dă Dumnezeu”. Deja o dor picioarele şi nu mai poate să tragă o fugă la magazinul din Mingir sau Voinescu să-şi cumpere de ce are nevoie aşa cum făcea pe timpuri. Mătuşa e deprinsă să-şi numească satul Semionovca, aşa cum a apucat de când a venit să locuiască aici, dar îşi aduce aminte cu mândrie că satul ei, populat în perioada interbelică de nemţi, s-a numit cândva Regina Maria. Asta chiar dacă nu ştie de ce.

„Poţi să mori aici cu zile”
Îi sare în ajutor Vera Pepelea, 77 de ani, care este cea mai în vârstă locuitoare a satului. Ea cu soţul ei au venit primii aici să-şi facă casă. Prin ’54. Au găsit totul în paragină şi câteva case nemţeşti. „La ei nu erau casele ca la noi, cum facem noi căsoaie, coteţe. Nu! Casa lor era lungă, pornea de aici de la drum şi ajungea până colo în vale. Acolo era de şezut pentru oameni, pentru oi, vaci, porci, cai. Era tot într-un trup, nu ca la noi în despărţituri”, îşi aduce aminte mătuşa Vera ai cărei copii tot au plecat în lume. A scris averea după o „femeie tinerică” care s-a obligat s-o îngrijească. Pe ea o trimite în satele vecine la magazin sau la farmacie. „Nu vine nicio Salvare, poţi să mori cu zile, că nimeni nu ştie de noi aici. Măcar să fie un magazin de-un săpun, de-o sodă (detergent – n.r.), dar aşa... la toată nimica trebuie să trimiţi pe cineva”, zice bătrâna.

„Dumnezeu s-o ierte pe Regina Maria”


A trecut să locuiască aici, pentru că autorităţile de atunci le-au promis că Semionovca o să devină un sat mare şi frumos. „Cumătrul Anton Mircos din Mingir, când o organizat satul ista, o spus că o să fie sat mare, cu club, cu magazin cu de toate. Am făcut cererea şi ne-au dat loc de casă aici. Dar nu s-a mai făcut nimic. Nici nu cred că o să se mai dezvolte ceva”, îşi dă cu părerea mătuşa Vera. Aceasta susţine că numele adevărat al satului e Regina Maria. Dar, pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a căzut un soldat rus pe coasta dealului din apropiere şi avea numele Semionov. L-au îngropat aici şi au denumit satul Semionovca. „Mai înainte s-a numit Regina Maria. Cândva o fost pe aici o regină, aşa se spune”. O contrazice, însă, moş Niculae. „Regina Maria era soţia Regelui Mihai al României. Dumnezeu s-o ierte pe Regina Maria că am auzit că nu mai e”, încurcă datele istorice bătrânul (Regina Maria a fost bunica Regelui Mihai – n.r.). Spre deosebire de „fetele” din sat, el nu se gândeşte la moarte. Şi e sigur că satul o să trăiască cât o să mai respire el.